despre inceputuri

Exista ceva energizant in pregatirea unei vacante. Doar gandul la locurile noi- fie ele indepartate sau apropiate, te fac sa simti ca pasesti pe calea spre cea mai placuta eliberare. Intr-un mod inconstient, te consideri liber si aventuros. Bucuria este vitamina cu eficienta maxima!

Inima este cu mult inainte acolo, explorand in avans ceea ce tu urmeaza sa vezi, sa simti, sa traiesti. Stii pe de rost bagajul cu saptamani inainte- chiar daca nu ai pus nici macar un obiect in valiza. Verifici regulat si insistent ruta, biletele, locatiile, orele de zbor, nu care cumva sa iti scape vreun detaliu vital. Numeri zilele, orele si apoi cand soseste “the day”,  intri intr-un soi de transa si te lasi purtat, oriunde te-ar duce ea. Iti regasesti inima si o lasi deschisa larg, sa intampine toate experientele frumoase si unice care au sa vina (daca esti norocos).

Devine complicat atunci cand locurile pe care le vizitezi nu mai sunt doar destinatii de vacanta, ci se imbina cu trairile tale, se identifica cu prezentul si viitorul tau.  Reintoarcerea este intotdeauna grea si apasatoare si te simti parca lipit cu cel mai incapatanat super glue. Iti iei de milioane de ori la revedere si in sinea ta promiti sa revii, negresit.

Insa, asa cum spunea  Alexandru “ne intoarcem acasa doar pentru putin timp, sa planificam alte excursii si sa impachetam din nou”. Eu ma gandeam ca poate nici nu ar trebui sa mai despachetam, ci doar sa planificam.

Ultimile amintiri din Barcelona. In aeroporturi gasesti un fel de tristete moderna, civilizata. Si multe bagaje burdusite cu visuri. Aproape mereu ma intreb ce este pitit in ele si ce bucurii vor aduce altora. 

Gandurile se aliniaza, portile se inchid si ne imbarcam pentru Fez (sau Fes)!

 m.